Asteapta linistita trenul; susotelile au mai incetat, dar inca se simte privita si studiata. Vede trenul apropiindu-se si zambeste. Dar, vrand sa urce, este impinsa, iar lumea se imbluzeste. Din respect, ii lasa pe cei batrani sa urce. Isi gaseste cu greu un loc liber, chiar in spatele vagonului. Se cufunda in ganduri si in muzica din casti; sunt singurele lucruri care o pot face sa uite macar putin de momentele de dinainte. Muzica o relaxeaza, insa ajunge prea repede la destinatie si ar vrea sa mai ramana in tren, dar coboara. Deja, cei care o priveau, parca, dispretuitor, cu ura, nu mai sunt aproape si incepe si zambeste. In drumul ei intelneste altii, la fel ca ea si... ziua ei devine mai buna.
E seara. Cu capul ridicat spre cer merge incet spre trenul ei. Se bucura de curcubeul de culori din spre apus; o fascineaza jocul de culori: verde, albastru, violet, roz, rosu aprins, portocaliu, galben. Ajunsa in tren, se intristeaza. Aceeasi ochi iscoditori, aceleasi priviri arzatoare ii urmaresc fiecare miscare. Incearca sa nu bage in seama si priveste, pierduta, pe geam, cum se deruleaza fiecare scena din apusul soarelui. Dar ceul se preschimba intr-o singura culoare, mohorata. Inchide ochii, iar pleoapele le simte tot mai grele, ochii devin fierbinti si umezi. Nu vrea... Incearca sa isi trimita gandul, undeva, departe, sa il lase sa zboare...








--
add my facebook
follow me on twitter
thankyouu
--
I'm a scorpion - what's your excuse!?
--
Previous PageNext Page